Nu îmi este atât de ușor atunci când vorbesc despre bunica mea, deoarece nu o mai am lângă mine din 1995, dar amintirle cu ea peentru mine sunt veșnice. O să mă întrebați unde vreau sa ajung cu asta, păiiiii amintirea/povestea mea cu mamaia (dacă m-ar auzi că îi spun bunica, m-ar spânzura de limbă) începe cu un aspect. Cam o dată la doua săptămâni (nu știu exact să estimez acum), mamaia venea brusc la mine și mă punea să stau drept în timp ce ea mă măsura cu degetele de la mâna dreaptă (mai exact cu degetul mare și arătătorul), gâtul, umerii, brațele, talia, picioarele ... apoi fuguța iar în dormitor unde avea mașina de cusut și bineînțeles auzeam în surdină zgomotul făcut de mașina, la care mamaia „încropea ceva”. Nimeni din familie nu știa ce face (pe atunci stăteam cu bunicii și părinții în același apartament de 4 camere dintr-o zona frumoasă a Constanței, de unde admirai portul)... Normal că știam ceea ce face , adică o surpriză pentru „yours truly” (mai pe „românește” pentru mine), dar nu știam ce și mereu eram atât de nerăbdătoare sa aflu. Mai trecea o perioadă și îmi făcea „cadoul” la care lucra cu mare dragoste și suflet, inclusiv acum îmi aduc aminte de o rochiță fucsia cu lalele oranj strânsă la brâu pe elastic iar partea de sus la baza gâtului cu o panglică satenată oranj, materialul din care era confecționată făcea ape-ape și țesătura îți dădea impresia ca „respiră”. Pe atunci nu erau „multe accesorii croitorie și acum am sticluțe și flacoane vechi de medicamente în care mamaia își ținea mărgeluțe, paiete și alte accesorii pentru a-mi face mie tot ceea ce îmi doream.
Când eram în clasele primare, îmi aduc aminte cu drag că la orele de lucru manual, învățam să cos, să croșetez, să împletesc și tot așa, bineînțeles că eu veneam acasă și îmi lăsam „punguța” cu ceea ce lucram pe vitrina din sufragerie (pe atunci termenul de living nu îl știam și nici nu era folosit). Când urma să îmi continui „tema” pentru lucru manual nu îmi găseam niciodată „punguța” să mă apuc să termin ceea ce învățasem la școală, deoarece „punguța cu doi bani” era la mamaia mea pe noptiera din dormitor desfăcută și „toată tema” mea terminată. Își intindea mâinile la mine să mă strângă în brațe să îmi spună că mi-a terminat ea ceea ce aveam de făcut să nu mai îmi bat eu „căpușorul” cu asta ci cu învățatul. Pe această cale îi mulțumesc din suflet sunt omul care sunt astăzi datorită ei, te iubesc mamaie oriunde te-ai afla!!!
M-a emoționat foarte mult acest articol pe care l-am scris printre lacrimi pentru SuperBlog 2020 .
xoxo jolly
Comentarii