Hai cu bogăția, hai cu StoneMania!

 



 

Păi la ce mă puteam gândi? La bani, abundență și prosperitate!

V-ați gândit că pot exista pietre care îți pot aduce aceste 3 dorințe? Dar la faptul că există cristale pentru tot ceea ce vă doriți? Până și pentru dureri de cap, depresii, familie, iubire, etc.

Pun pariu că nu v-ați gândit la acest lucru vreodată. Zic asta pentru că și eu până să descopăr StoneMania și pe fiica mea cea „ahtiată” după așa ceva, nu am avut habar!

 

Cristalele și poveștile din spate!

 

Din timpuri străvechi, se pare că oamenii au fost fascinați de Universul magic al cristalelor, fie că și-au făurit podoabe, fie le-au utilizat în scopuri terapeutice, pentru vindecare, fie pentru a atrage noroc, bunăstare și iubire, chiar și pentru protecție.

 

Se spune despre utilizarea lor în scopuri terapeutice. Se vorbește încă de pe vremea legendelor despre misterioasa și înfloritoarea Atlantida care folosea puterea cristalelor și transforma energia solară în electricitate, le utiliza în construcții. Se pare că dispariția civilizației a fost cauzată de folosirea puterii acestora pentru a distruge și a înrobi. Uriașele energii eliberate de cristale au provocat un dezechilibru pământului, iar un cutremur puternic a dus la distrugerea Atlantidei. Folosirea acestora, de către locuitorii Atlantidei, a fost preluată și datează de la legendara civilizație Mu.

În Biblie apar referiri la pietrele semiprețioase - smaraldul este menționat ca fiind una dintre pietrele apostolice (Sfântul Toma). 

În cartea Exod capitolul 28 aflăm: “ În el (pieptar) să țeși o țesătură de pietre, și anume patru rânduri de pietre: în rândul întâi, un saradonix, un topaz și un smarald; în al doilea rând, un rubin, un safir și un diamant; în al treilea rând, un opal, un agat și un ametist; în al patrulea rând, un crisolit, un onix și un iaspis. Aceste pietre să fie legate în ferecătura lor de aur. Să fie douăsprezece, după numele fiilor lui Israel, săpate ca niște peceți, fiecare cu numele uneia din cele douăsprezece seminții.”

 De exemplu, în Evul Mediu găsim informații despre utilizarea cristalelor în legendele Regelui Arthur și legendarului „vrăjitor” Merlin. Se spune că renumita sabie Excalibur, era invincibilă datorită faptului că avea încastrat în gardă un cristal. În ceea ce îl privește pe Merlin, există trimiteri vagi precum că ar fi folosit sfera de cristal și ar fi avut acces la știința atlantă.

Ne apropiem de timpurile noastre și descoperim că atât Paracelsus, cât și Nostradamus foloseau sfere de cristal. Despre Nostradamus se mai spune că ținea sfera pe un trepied de cupru și o activa cu ajutorul unei baghete atlante.

Mayașii în schimb, dar și alte populații amerindiene foloseau cristalele în scopul diagnosticării dar și în scop curativ. În vechile sate din acea zonă geografică se foloseau cristale mari din quarț pentru a vedea în timp și în spațiu. ( informare cristale - Tolia Sireteanu )

 




Acum, după ce v-am plimbat prin istorie, m-am gândit să vă spun de unde derivă cuvântul cristal:

 

- Cristal se pare că derivă din grecescul „krustallos” - gheață, utilizat de grecii antici, care credeau că aceste roci, de tipul cristalului de stâncă, sunt fragmente de viață veșnică venite din ceruri.

- În China Antică, jadul era cunoscut sub numele de „yu”, sau „gema/piatra regală” și era folosit pentru bijuterii, statuete, arme și ornamente ale mormintelor familiei imperiale.

 

Cum alegem cristalele?

 

Cristalele adună în ele, asemenea rândurilor dintr-o carte, informații benefice ce ne ajută să depășim momente mai puțin plăcute, să ne îmbogățim sufletește, spiritual, să ne îndreptăm viața, să atragem energiile pozitive și să le respingem pe cele negative.

În general se spune că nu noi alegem piatra ci piatra ne alege pe noi. Așadar alegerea cea mai potrivită este atunci când un anume cristal ne atrage, pe care îl simțim că rezonează cu noi.

Dacă dorim un ajutor în plus pentru a ne îndeplini o dorință trebuie să alegem un talisman norocos, natural, special pentru scopul urmărit.

 

Cum vă spuneam la început, eu rezonez foarte bine cu cristalele care aduc noroc în afaceri, bani, abundență și prosperitate. Fără să îmi dau seama, la StoneMania am ales cristalele acestea. În momentul când am citit despre ele am realizat că într-adevăr eu cu acestea rezonez sau mai bine zis mă simt atrasă de ele!



Primul cristal pe care l-am ales a fost CITRINUL:

 


- acesta este cunoscut ca fiind piatra banilor, a bogăției și a meșteșugarilor. Mulți comercianți își ajută dezvoltarea afacerii prin plasarea unei pietre de citrin în cutia lor cu numerar. Acesta acționează ca un magnet de bani.

 

Al doilea cristal pe care l-am ales a fost PIRITA:




 

- aceasta mai este cunoscută și sub denumirea de „aurul nebunilor” datorită puterii ei în a atrage bogății. Este un simbol al prosperității și asigură o reală stabilitate economică celor care o au asupra lor.

 

Din categoria prosperității fac parte 7 pietre. Două pe care le-am ales le-am exemplificat deja, dar mai sunt încă 5 cristale care se încadrează în această categorie. 

 

Acestea sunt:

 

- OCHIUL DE TIGRU;

- PERIDOTUL;
- JADUL;
- MALACHITUL;
- AVENTURINUL. 



 Pentru că mi-am dorit întodeauna să am un lucru real, am ales să îmi achiziționez aceste pietre doar de la StoneMania, unde am certitudinea că toate vin însoțite de certificat de garanție și conformitate. Cu alte cuvinte nu îmi iau „țeapă” cu ceva fake în care să mă încred cu tărie și de fapt să fie un plastic colorat artificial.


Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2021.


xoxo jolly 

 

 



 

 

 

 


Comentarii