„Magistral și Smart” în retail ... RMS



        SmartCash RMS - dezvoltat SmartCash Retail Management System. Vă simt cum „bulbucați” ochii. Nu aveți de ce, am facut-o eu înaintea voastră când citeam enunțul probei. M-am dat „de ceasul morții” și tot „mormăiam” că nu știu ce să scriu. Culmea, nici nu m-am apropiat măcar de tastatură ca să încerc să scriu și deja făceam valuri că eu am să zic „pas”. Nu este chiar așa, m-am panicat degeaba și am început să culeg „info”. De acolo un pic, de dincolo un pic încât am reușit să „încropesc” un „story”. Vreți să citiți ce am de spus??? Urmăriți-mă în continuare!!!

        Ideea mi-a venit de la definiția retail-ului și anume: „Retail sau retail sales = se referă la vânzările cu amănuntul de bunuri și servicii, într-o anumită perioadă de timp, calculate fie la nivelul economiei în ansamblu, fie la nivelul unei companii sau întreprinderi.” (versiunea scurtă a definiției).

    


    Hmmm, vânzări cu amănuntul de bunuri! Păi ar trebui să merg la o anumită „doamnă” care deține un anumit magazin de haine.  Aceasta, după ce i-a plecat vânzătoarea a stat câteva zile la „tejghea”. Vezi Doamne (pura mea supoziție pe care am să o și spun), dacă nu te cunoaște de clientă își ia „impresii de fată mare” (scuzați-mi expresia), dar e clar că „dumneaei” nu are nici cea mai vagă idee de a face vânzare cu amănuntul. Vorba aceea: e patroană sau mai bine zis „boss”!!! De ce sunt așa revoltată?! Lângă biroul meu, la câțiva pași, există un magazin unde obișnuiam să cheltui o mare parte din „leafă” la două săptămâni maxim. Vânzătoarea pe care o avea, efectiv știa să vândă marfa. Doar privind lucrul ales și pe tine ca și cumpărător, ca să nu mai spun atunci când începea să îți și explice dacă te avantajează sau nu acesta, știa să te convingă să cumperi. Era total devotată deși nu era ea „boss-ul”. Imediat cum s-a terminat „starea de urgență” , eu  „țup” la magazin (trebuia să mă înțolesc), când la intrare mă întâmpină o „mutră acră” și mai exact „boss-ulica”. Intru și încep „cotrobăiala” printre haine să nu cumva să îmi scape ceva. A stat femeia cu „bunghiul” pe mine și pe prietena mea de zici că eram la „furat”, deși, dacă mă uit la noi, nu dăm impresia de „hoațe”, din contră, suntem total opusul! La un moment dat zăresc o rochie pe care pusesem ochii de ceva timp, dar o tot lăsam pe altă dată. Îmi propun să o probez și constat că nu mă „coafează” deloc. Între timp „boss” era pe fază la cabina de probă. Îi spun: „Mulțumesc, dar nu mă avantajează!”. Aceasta mi-o smulge din mână și stă bosumflată în continuare. Am ales alte lucruri pe care să le cumpăr, dar pentru un pulovăr nu mai aveam cash și am rugat-o să îl pună de-o parte pentru ca a doua zi să îl iau. Nu mai aveam cash, iar „doamna” nu avea POS. Răspunsul dumneaei a fost: „Eu nu fac așa ceva! Îl luați acum sau poate până mâine aveți noroc și nu se vinde!”. Îmi plăcea foarte mult pulovărul și m-aș fi dus la un ATM să scot cash ca să îl plătesc, dar atitudinea ei m-a lăsat rece. Trebuie menționat faptul că lucrurile pe care le-am cumpărat (cu cash) m-au costat undeva la 700 de lei. Ca să nu o mai lungesc spun doar atât: dacă atitudinea ei era una bună sau normală nu mă pierdea de clientă, dar așa m-a pierdut „definitiv și irevocabil”!

        Dar tot nu pot să tac! Dacă „doamna”  în cauză avea măcar o soluție informatică sau un soft pentru magazin, poate așa învăța să se comporte și cu clienții, zic! Oricum ceream prea mult,  femeia nu avea nici POS, iar eu vorbesc de software... deja mă duc mult prea departe cu „limbile străine”!

        Pentru pre-întâmpinarea și oprirea acestor „incidente” există o soluție de top pe care multe rețele de magazine, precum hypermarketurile, minimarketurile, supermarketurile, etc., o pot folosi pentru managementul oricărui format comercial. Această soluție ușurează mult munca operatorilor, previne erorile, permite un control sporit, oferă cumpărătorilor o experiență plăcută și asigură managerilor o imagine mai clară asupra afacerii.  Această „oază de lumină” și anume SmartCash RMSi-o ofer ca informație „patroanei”!

        Acest articol „nervos” a fost scris pentru SuperBlog 2020.


xoxo jolly



         




Comentarii