Biserica a rânduit cinstirea ei în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc întruparea Fiului Lui Dumnezeu (Lc. 1, 35-38). Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca, versetele de la 26 la 38.

Cultul Fecioarei Maria s-a dezvoltat în special după acordarea libertăţii pentru creştini de către împăratul Constantin cel Mare. Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) a condamnat erezia nestoriană, care diminua rolul Maicii Domnului, şi a recunoscut cele două atribute ale Sfintei Maria: meritul de a-L fi născut pe Fiul lui Dumnezeu şi faptul de a fi pururea fecioară. Ca o urmare firească, Biserica a rânduit sărbători în cinstea Maicii Domnului.
Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde avusese loc întâmplarea menţionată în Sfânta Scriptură. Data acestei sărbători a variat la început, astfel, în anumite locuri, era sărbătorită în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar în alte locuri pe 18 decembrie. În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, cel mai probabil, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Naşterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon al II-lea, iar în secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu Crăciunul pe care ei îl celebrează la 6 ianuarie.

Semnificaţie:

Buna Vestire făcută Mariei inaugurează „plinirea timpului” (Gal 4, 4), adică împlinirea făgăduințelor și pregătirilor venirii lui Hristos. Maria este chemată să-l zămislească pe Fiul lui Dumnezeu. Încuviințând, a devenit Născătoare de Dumnezeu.
Uimindu-se de cele petrecute cu Maria, Sfântul Augustin își imaginează că se adresează îngerului, întrebând: „Spune-mi, îngere, de ce s-a petrecut aceasta cu Maria?”. Îngerul îi arată că răspunsul este cuprins chiar în cuvintele salutului: „Bucură-te, cea plină de har!” (cf. Sermo 291, 6). Origen observă că niciodată un asemenea titlu nu a fost dat unei ființe omenești și nu mai apare în niciun alt loc din Sfânta Scriptură (cf. In Lucam 6, 7).
Maria primește cu disponibilitate „valul de iubire” a lui Dumnezeu care se revarsă în ea. Și prin aceasta este o ucenică desăvârșită a Fiului ei, care, în ascultare față de Tatăl, își împlinește libertatea și tocmai astfel își exercită libertatea, ascultând.

sursa: ortodoxia.ro

xoxo Jolly